DEZINFECTIE

Chiar dacă nu se vede cu ochiul liber, spațiul nostru este înconjurat de microorganisme, bacterii și viruși care ne pot dăuna, într-un mod foarte violent, sănătatea noastră și a celor din jurul nostru. 

Dezinfecția este o măsură necesară și se realizează pentru a preveni și a combate infecțiile și bolile provocate de aceste microorganisme.

  • Cel mai important lucru în viața noastră este sănătatea, dar aceasta este pusă la încercare de milioanele de factori care se află în jurul nostru. Germenii, virușii și bacteriile sunt prezente pe suprafețe, în aer sau sunt deja în organismul corpului uman, iar prin serviciile de dezinsecție nu doar că prevenim, dar reușim să combatem riscurile de a ne îmbolnăvi și de a ne supune corpul unui tratament greu și copleșitor. 

    DDD Control Cleaning susține protecția prin efectuarea periodică a unor tratamente de dezinfecție, care datorită inovațiilor în domeniul tehnic au devenit foarte accesibile. Produsele folosite de DDD Control Cleaning în acest scop prezintă un spectru larg de acțiune, neutralizând rapid principalii agenți patogeni, având acțiune bactericidă, virucidă, fungicidă, sporicidă.

  1. Dezinfecția este un procedeu care are ca scop neutralizarea totală a microorganismelor prezente pe obiectele, suprafețele și aerul în care trăim. Există mia multe metode de realizarea a dezinfecției, totuși, DDD Cleaning Solutions aplică trei metode de dezinfecție, în funcție de caracteristicile spațiului. 

    1. Pulverizarea

    Dezinfecția efectuată prin pulverizarea substanțelor la nivelul suprafețelor se realizează prin intermediul pompelor de joasă sau înaltă presiune, numite atomizatoare. Prin pulverizarea, se acoperă un perimetru extins de suprafețe, iar soluțiile pulverizate ajung chiar și în cele mai mici colțuri ale spațiului. Este o metodă practică și foarte des folosită, atât datorită ușurinței de utilizare, cât și datorită eficienței sale. 

    1. Nebulizarea sau „ceața rece” 

    Dezinfecția prin nebulizare este o metodă recomandată mai ales în spațiile închise și frecventate de un număr mare de persoane. Este o metodă care are la bază ca și solvent apa și mai este întâlnită sub denumirea de pulverizare ULV. Prin nebulizare se asigură acoperirea completă a suprafețelor tratate, iar prin soluțiile folosit, cantitatea de produse iritante este foarte mică sau chiar inexistentă. 

    1. Termonebulizarea sau ,,ceața caldă”.

    Dezinfecția prin termonebulizare se realizează prin intermediul echipamentelor speciale și anume, cu un aparat ce funcționează pe bază de benzină, care transformă soluțiile chimice ăn particule de praf foarte fine. Aceste particule se încălzesc de la aerul generat de motorul pe benzină și plutesc în aer un timp îndelungat și acaparează întregul spațiu din încăpere. Este o metodă folosită cel mai des în spații cu suprafețe mari, precum zone industriale, spații exterioare sau vegetații dense. 


    În funcție de caracteristicile spațiului în care se urmează a fi efectuată dezinfecția și prin cunoștințele de specialitate ale echipei DDD Cleaning Solution, metoda de dezinfecție utilizată se va stabili împreună cu clientul. 

    DDD CONTROL CLEANING este pregătită să răspundă cerințelor clienților săi cu soluții viabile și servicii prompte, prin organizare, răspândire teritorială, personal cu experiență și echipe multidisciplinare.